Fiecare cu cerul lui

Probabil că nu îţi este dat să intri în Guiness Book, nici să revoluţionezi lumea…
O poveste turcească spune că a fost odată o vrabie care, atunci când tunetul vestea furtuna, se culca la pământ şi îşi ridica picioarele spre cer. De ce faci asta? a întrebat-o vulpea. Ca să ocrotesc pământul care adăposteşte atâtea vieţuitoare!, a răspuns vrăbiuţa. Îţi dai seama ce s-ar întâmpla dacă s-ar prăbuşi cerul? Aşa că ridic picioarele ca să-l sprijin. Şi crezi că ai să poţi sprijini cerul acesta uriaş cu picioruşele tale prăpădite? Fiecare cu cerul lui!, a spus vrăbiuţa. Vezi-ţi de drum, proasto, nu pricepi nimic!
Raţionamentul vulpii: Când cei din jurul meu spun albului negru şi negrului alb, drept cine mă cred să îi contrazic? Când ceilalţi râd în loc să plângă sau plâng în loc să râdă, cum să îndrăznesc să plâng în hohotele de râs ale celorlalţi sau să amuz copios printre suspinele lor? Cine sunt eu ca să mă deosebesc de ceilalţi şi cine îmi dă dreptul şi puterea de a înota împotriva curentului? Şi câtă trufie mă încape încât să cred că pot schimba situaţiile şi oamenii, că pot influenţa mersul lumii? Nu mă numesc James Bond ca să fac pe eroul! La scara istoriei nu contez, ce înseamnă unul la şapte miliarde? Dacă nu însemn nimic, atunci orice aş face nu înseamnă mai nimic. Prin urmare nu mă pot considera responsabil decât pentru viaţa mea, ceilalţi nu mă privesc şi nu mă interesează.
Raţionamentul vrabiei: Când cei din jurul meu spun albului negru şi negrului alb voi spune răspicat că se înşeală amarnic, cu riscul de a fi luat peste picior. Când ceilalţi râd în loc să plângă sau plâng în loc să râdă nu mă voi lăsa păcălit să cred că la vremea tânguirii se recomandă o petrecere iar la vremea bucuriei o sesiune de bocete. Eu sunt cel mai important în faţa Tatălui meu sau în orice caz Dumnezeu nu mă preţuieşte mai puţin decât oricare dintre copiii Săi. Mi s-a dat dreptul, îmi stă în putere şi chiar sunt obligat să nu fiu pe val, ci împotrivă, câtă vreme mă număr printre cei cărora li se adresează cuvintele: ”Ieşiţi din mijlocul lor şi deosebiţi-vă!” (II Corinteni 6, 17). Probabil că nu îmi este dat să intru în Guiness Book, nici să revoluţionez lumea, nici să devin celebru în vreun fel, dar îmi este încredinţată o porţiune de cer pentru care eu şi numai eu voi da seama. La scara lui Dumnezeu valorez cât lumea întreagă cu tot cu şapte miliarde de pământeni minus unul. Dacă însemn atât de mult, înseamnă că orice aş face contează decisiv nu doar pentru mine. Prin urmare sunt responsabil pentru lumea întreagă şi pentru toţi semenii mei. ”Voi sunteţi sarea pământului”. Partea tristă e că dacă nu mă achit de această sarcina cât lumea de grea sunt pierdut: ”dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni” (Matei 5, 13)
Împotriva raţionamentului celor vicleni şi indiferenţi, fiecare este chemat să sprijine porţiunea sa de cer pentru care răspunde cu viaţa sa. Nimeni nu este mai puţin responsabil decât celălalt pentru că nimeni nu este mai puţin iubit de Dumnezeu decât altul. Fiecare poartă pe umeri sarcina cerului şi a pământului, în ciuda vulpii care, conform proverbului, dacă îşi pierde coada, îi va povăţui şi pe alţii să se descotorosească de ea.

Read Full Post »